Alegerea Auxiliarelor Pentru Pictura Cu Acrilice

Pe scurt, exista patru categorii de “substante” auxiliare pe care le poti folosi daca pictezi cu vopsele acrilice:

  1. Gesso (Grund)
  2. Medii de dilutie
  3. Geluri acrilice
  4. Paste acrilice

In acest articol iti voi prezenta cateva lucruri de baza despre aceste materiale auxiliare, pentru a descoperi tainele ascunse ale picturii cu acrilice.

Gesso

Atunci cand pictezi cu vopsele acrilice este indicat sa degresezi bine suprafata, si sa aplici 2-3 straturi de grund. In mod traditional grundul este o pasta pe care o poti confectiona si acasa. Exista diferite retete. Dar, mai simplu este sa cumperi un borcan mare de gesso din magazinele specializate. Gesso este un grund  gata preparat pentru pregatirea suprafetei in vederea pictarii. Il poti folosi pe panza (desi in general ea vine deja gata preparata), pe blatul de lemn, pe obiecte de lemn, pietre, si orice alt obiect pe care vrei sa il decorezi.

Medii de dilutie

Desi acrilicele se dilueaza cu apa, si nu este gresit sa faci acest lucru, apa in exces scade aderenta vopselei la suportul pe care pictezi. De aceea, profesionistii apeleaza la medii acrilice lichide, special concepute pentru dilutia si fluidizarea acestora. Avantajul acestor medii este faptul ca pastreaza aderenta, avand in comozitie liant acrilic.

GRATUIT. Lectii De Pictura Pe Email!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit lectii de pictura

Mai important decat mediul fluid de dilutie este mediul fluid de intarziere a uscarii acrilicelor. Si pe acesta il poti folosi in loc de apa pentru dilutia acrilicelor. Utilizarea lui este cruciala in cazul in care vrei sa obtii gradiente de culoare direct pe panza, sau corectii ud-pe-ud. De exemplu, pentru nuantele de ten in cazul portretelor.

Geluri acrilice

Mediile sub forma de gel ingroasa vopselele acrilice si altereaza opacitatea acestora. Exista gel acrilic transparent, cu efect de cristal, sau satinat.

Dupa uscare gelul devine transparent, lucios. Pelicula obtinuta va fi elastica si rezistenta la factori externi.
Adaugand gel in culorile acrilice le veti imbunatati vascozitatea, transparenta si stralucirea. Un efect deosebit se obtine atunci cand se se aplica pe sticla sau alte suporturi transparente.
Timpul de uscare difera in functie de grosimea stratului aplicat, intre 2-24 ore.

Iata un exemplu: 

 

Paste acrilice

Pastele acrilice fac si ele consistenta vopselei mai groasa, dar afecteaza si puterea culorii, deoarece sunt opace. De exemplu, daca amesteci rosu cu pasta de culoare alba, vei obtine un roz.

 

Exista o diversitate mare de paste acrilice, cu care poti obtine o multitudine de efecte. Iata o lista cu cateva paste pe care le-am vazut in magazine (desi sunt sigura ca exista multe alte tipuri):

  • pasta cu efect de crapaturi
  • pasta de structurare pentru efecte tridimensionale (alba, aurie, argintie, cupru sau bronz)
  • pasta acrilica aspra (diverse grade de granulatie, ce dau un efect fin de nisip sau grunjos de granit)
  • pasta acrilica cu efect de fibre

PONT pentru avansati: pastele de structurare cu texturi granulate se pot confectiona si acasa. Cel mai simplu este sa adaugi in culoarea acrilica un plus de liant si un material grunjos (nisip, gris, etc.).

Iata o serie de tablouri realizate cu diverse paste de structurare (pasii realizarii se regasesc in cursul PICTURA IN ACRIL):

– apasa aici –

 

6 Comments

  1. Dulamita Monica 02/05/2017 at 11:21 pm

    Multumim pentru lectie . Este f frumos din partea dvs ca v-ati gandit sa ne impartasiti si noua din experienta dvs .
    Spor la imaginatie !

  2. Mariana Platon 11/01/2018 at 3:00 am

    Foarte prețioase informatii.Mutumesc frumos.

  3. Multumesc pentru idei.

  4. Mulțumesc pentru informații. 💞

  5. Florescu Mihaela 14/06/2021 at 9:53 am

    Mulțumesc pentru toate informațiile utile și interesante pe care le primesc…

  6. Ești minunată, Laura , pentru că împărtășești cu noi experiența ta !
    Îți mulțumesc pentru generozitatea de care dai dovadă!

Leave a comment

Your email address will not be published.