Bazele desenului pentru copii
Copii desenează din instinct. Forme simple, care îi ajută să se exprime.
Un pătrat devine o masă. Cercul devine un soare, sau un cap de om. Picioarele sunt niște linii.
Interesant este faptul că tocmai aceste forme simple sunt baza oricărui desen – chiar și a unui desen de nivel înalt. (În ciuda faptului că la acest livel, instinctul este înlocuit de cunoștințe.)
ELEMENTE DE BAZĂ ÎN DESEN:
Nu există desen fără linii și puncte. Acestea sunt premisa pentru crearea oricărei imagini. Contururile unei forme pot fi trasate pe hârtie cu aproape orice instrument. Desenele realizate doar din contururi sunt reduse la liniile esențiale și reproduc limitele exterioare ale obiectelor.
GRATUIT. Lectii De Pictura Pe Email!
Aboneaza-te pentru a primi gratuit lectii de pictura
Astfel, avem patru elemente de bază în orice desen PLAN (BI-DIMENSIONAL):
- PUNCTUL
- LINIA (care este formată din puncte)
- FORMA (care este format din linii)
- VOLUMUL (care este format din mai multe forme și linii)
După aceste prime patru elemente, mai putem veni cu altele trei, astfel încât să redăm obiectul într-un desen desăvârșit, TRIDIMENSIONAL.
- CULOAREA (dacă folosim creioane colorate)
- VALOAREA (diferențele de la lumină la întuneric)
- TEXTURA (în desen, o putem evidenția prin tipul de hașură)
Nu te poți transforma peste noapte în desenator, chiar și dacă ai un talent înnascut. Este nevoie de exerciții repetate pentru a deprinde tehnici și a educa procesul de interpretare mental a imaginilor pe care vrei să le desenezi.
Tehnici/Metode pentru a învăța desenul, de la mic la mare
Metoda de învățare pe care ți-o propun este una progresivă: de la forme simple, la un unele mai complicate. Realitatea, oricât de complex și de variată ar fi ea, nu este niciodată altceva decât o acumulare de elemente simple.
- Nivelul 1: Tehnica „pasăre”
- Nivelul 2: Tehnica grilei
- Nivelul 3: Forme tridimensionale
Nivelul 1: Tehnica „pasăre”
Toți copiii știu să redea o pasăre cu o trasare ce seamănă cu un 3 întrors. Această pasăre, în funcție de cât de curbate sunt liniile, poate avea un aspect ușor diferit. Îndiferent de acest aspect, mișcarea mâinii cu care copiii sunt învățați pentru a face această pasăre, este esențială. Cu aceeași mișcare putem începe o mulțime de desene.
Lejeritatea acestei tehnici constă în faptul că cei mici sunt deja obișnuiți cu mișcarea. Intervine apoi entuziasmul faptului că din o mișcare cunoscută pot să realizeze atât de multe lucruri la care înițial nu s-au gândit. Este un fel de revelație pentru fiecare dintre copii.
Nivelul 2: Tehnica grilei
Principiul acestei tehnici este împărțirea în pătrate a cadrului pe care desenăm și a imaginii de referință. Grila rezultată împarte imaginea în mai multe secțiuni mai mici. La nivelul acestora, proporțiile pot fi desenate mai ușor. Fiecare pătrat va fi tratat ca un mic desen, iar conținutul acestuia va fi reprodus linie cu line în pătratul corespunzător de pe hârtie.
Nivelul 3: Forme tridimensionale
Pornind de la formele de bază geometrice, putem realiza desene simple plane. Pentru a reda însă și spațialitatea, adică forma tridimensională a unui obiect, va trebui să facem ceva mai multe linii pe lângă forma geometric de baza reprezentativă obiectului respective, iar apoi să hașurăm sau să umplem formele ținând cont de cum bate lumina.
Într-un desen complex, cu mai multe obiecte, este esențial ca toate obiectele să aibă umbrele și zonele luminoase pe aceeași parte. Lumina bate la fel pentru toate elementele, deci nu putem avea pentru unele umbra pe stânga iar pentru altele umbra pe dreapta, de exemplu.
Iată un exemplu simplificat (fără a ține cont de perspectivă):
Desenul este o plăcere. El produce chiar bucurie intensă și satisfacție celui care știe să se exprime în acest mod. (La fel cum este și în cazul picturii).
Pe de altă parte, desenul poate fi frustrant dacă nu îți iese așa cum ți-ai închipuit. Nu trebuie să fii descurajat de stângăcia primelor desene. Vei constata că evoluția poate fi rapidă, iar desenele se perfecționeză prin exerciții.
Acesta este mic extras din bonusul „Tehnici de desen artistic” pe care îl primești alături de cursul Picturia Junior (curs de pictura și desen pentru copiii mici).
- Secretele Nuanțelor de Gri în Pictură - 17/04/2024
- Alegerea Instrumentelor Potrivite pentru Desenul Portretelor - 05/09/2023
- Tipuri de Hârtie pentru Desen și Cum Alegi Hârtia potrivită - 31/08/2023
- De ce este atât de greu sa desenam portrete? - 28/08/2023
- 5+1 Motive pentru Care Merită Să Pictezi Când Ieși la Pensie - 24/08/2023
- 6 Greseli Frecvente in Desenul si Pictura Portrelor - 21/08/2023
- Modernismul în Pictură: O călătorie către exprimarea liberă a creativității - 16/08/2023
- Cum va influența inteligența artificială arta și artiștii? - 15/08/2023
- Lupta împotriva Burnout-ului Creativ: Cum să-ți recâștigi pasiunea și inspirația - 09/08/2023
- Răsfăț pentru suflet: Reducerea stresului cu terapia prin artă - 04/08/2023
Multumesc pentru lecție!
Foarte utila.
Superb,interesant si distractiv
Sunt bune sfaturile pentru dsene mici Multumesc
Foarte utile informațiile! Mulțumesc din suflet!
Foarte interesant! Am o fetiță de 2 ani care iubește creioanele colorate!
Mulțumesc pentru tot!