Fie ca esti la inceput de drum in pasiunea ta pentru pictura, fie ca deja pictezi de ceva timp, uneori te simti blocat. Exista momente in care ramai cu pensula in mana, fata in fata cu tabloul, fara a stii cum sa-l continui. Despre aceasta situatie vreau sa-ti vorbesc in acest articol. Este una cu care ma confrunt si eu deseori. In special atunci cand nu reusesc sa revin asupra unei picturi decat dupa mult timp, si pur si simplu uit ce am vrut sa transmit.

Sa incepem insa cu inceputul. Am vrut sa redau ruinele unei cetati romanesti, dar, ceva mai putin cunoscut. Am gasit atractiva cetatea Coltesti, din satul Rimetea, judetul Alba. Peisajul stancos al muntilor Trascau este dramatic si pitoresc. Ulterior insa, m-am oprit asupea altei cetati – Cetatea Emisala. Iata si fotografia de la care am pornit. V-am spus despre amandoua tocmai pentru a intelege faptul ca procesul alegerii subiectului picturii poate fi la randul lui destul de… intortocheat.

Privind imaginea, culorile par usor monotone si greu de reprodus. Solutia? Mareste contrastul si saturatia pozei. Imediat vei simti cum “se aprinde un beculet” si vei stii ce culori sa alegi de pe paleta. Si chiar daca nu se aprinde, nu incerca sa gasesti o nuanta identica cu cea din fotografie. Ca pictor ai deplina libertate de a face ce vrei tu cu imaginea pe care o vezi. Daca vezi verde, poti picta rosu. Nimic nu te opreste.

Atmosfera unei picturi este ceva ce vine din tine, din sufletul tau de artist, si nu o vei regasi in fotografia de referinta. Este ceva unic, personal. Ceva ce tine de perceptie, si poate fi schimbata in functie de ceea ce simti atunci cand pictezi. Poti sa incepi o pictura intr-o complet alta stare decat cea pe care o ai atunci cand o finalizezi.

Materialele pe care le-am ales pentru aceasta pictura sunt urmatoarele: culori acrilice Lukas Cry Studio, pensule plate mici de diverse marimi intre 6 si 0, si o pensula tip liner. In ceea ce priveste suportul, de data aceasta am lasat panzele deoparte si am testat o hartie speciala pentru acrilice si ulei. Mai precis, o coala din blocul Schoellershammer, de dimensiune 24×32 cm.

Am ales sa fac un astfel de experiment datorita pretului redus. Atata timp cat doar testezi diverse compozitii si tehnici, si nu ai in plan sa faci o pictura pe care sa o vinzi sau sa o expui intr-o galerie, poti apela la materiale mai ieftine. Procesul de invatare nu trebuie sa fie unul scump. 

Dimensiunea colii este putin mai mare decat un A4, astfel incat, prinsa cu baza adeziva de un placaj de lemn sustinut de sevalet, vei picta practic pe o suprafata echivalenta cu un A4. Concluzia testarii acestei hartii: nu se indoaie nici la dilutii puternice ale culorii acrilice, nici la o greutate mai mare a unui strat gros de vopsea. Textura este foarte asemanatoare panzei, iar rezulatul final va reflecta acest lucru.

Si acum sa vedem primii pasi in pictarea acestui peisaj cu ruinele cetatii si stancile din fata sa. Nu voi intra in detalii, scopul acestui articol fiind strict legat de pasul final.

Pasul 1: Cerul

Am folosit doar albastru cyan, amestecat cu alb in proportii variabile in functie de zona, apoi am pictat cu alb pur norii. Nu este culoarea din fotografie, dar, este o culoare care mie imi place mult si ma despart greu de ea.

Pasul 2: Cetatea

Pentru zidurile ruinei am folosit doar ocru si negru, amestecate in proportii diferite in functie de cum sunt luminate acestea. Nu folosi niciodata din start negru pur pentru zonele foarte umbrite. As putea spune ca aceasta a fost partea cea mai usoara a picturii.

Pasul 3: Stancile si iarba din planul indepartat

In cea mai mare parte, stancile sunt acoperite cu muschi si licheni de un galben-verzui. Atentie! Galben-verzui si nu verde-galbui. Asta inseamna ca avem mai mult galben decat verde ca si proportii in amestecul de pe paleta. Am combinat verde cu galben lime pentru cele mai indepartate zone, si apoi verde cu galben cadmiu pentru zonele mai apropiate. In cateva areale puternic luminate am folosit gaben pur, fara verde.

Pasul 4: Stancile si iarba din planul apropiat

Nici sa nu te gandesti la redarea fiecarei pietricele. Ar fi, din punctul meu de vedere, o pierdere timp si sursa de frustrare. Ceea ce incercam sa redam prin arta, prin pictura in mod particular, este IMPRESIA formelor si nu FOTOGRAFIEREA lor. Aici intervine viziunea si stilul fiecaruia. Daca iti lasi mintea si inima sa-ti conduca pensula, vei constata ca nu exista doua persoane care sa redea la fel acelasi peisaj stancos. Fiecare il percepe altfel, chiar daca impresia formei te va face sa recunosti aceleasi grup de stanci.

Este important sa SIMPLIFICAM realitatea si sa nu ne pierdem intr-o structura atat de intrincata precum cea a unui teren stancos.

Astefel, am schitat doar formele majore care mi-au atras atentia, si am pus albastru ultramarin pe partea lor umbrita.

Pasul 5: Detalierea terenului

Se spune ca “detaliile fac diferenta” si este adevarat. Detaliile puse peste petele de culoare sunt cele care ne identifica ca stil. Sunt precum amprenta nu doar in ceea ce priveste stilul, ci si in ceea ce priveste mesajul si viziunea proprie. Astfel, este posibil ca altcineva, pictand acelasi peisaj, sa simta nevoia de a detalia alte stanci decat cele alese de mine. Sau, poate simte ca ele ar trebui sa fie mai rotunjite si nu atat de colturoase. Unii poate ar renuntat complet la cele cateva fire de iarba. Aceste detalii sunt o alegere proprie a fiecarui artist, si nu exista o reteta de urmat. Singura regula de care trebuie sa tii cont este faptul ca vei avea culori mai intunecate in zonele umbrite, si nuante mai deschise in zonele 

Accentele de alb si negru accentueaza muchiile terenul acesta stancos. Faci un pas sau doua in spate, privesti lucrurile per ansamblu, si te gandesti unde vrei sa aduci atentia privitorului. Evalueaza fiecare zona in raport cu celelalte si decide daca un plus de contrast face bine sau rau.

Pasul 6: Corectii si imbunatatiri

Ei bine, aici am ajuns defapt in miezul problemei. La fel precum fotografia de referinta, pictura obtinuta mi se parea rece si monotona, in ciuda contrastului marit. Contrastul este chiar foarte puternic: avem alaturate accente albe si negre in prim-plan, dar, sentimentul ca ceva nu este in regula persista. Aveam vaga impresie ca pictura nu este gata, dar, eram blocata in ceea ce privea urmatorul pas. 

Stancile sunt dramatice insa peisajul pare monoton. Ce as putea face oare pentru a schimba atmosfera generala a picturii?
Dupa un ragaz de cateva zile, am reusit sa pun punctul pe “i”. M-am apucat de corecturi si modificari, dupa cum poti vedea in imaginea urmatoare.

Iata care sunt diferentele dintre cele doua stadii ale picturii:

• La baza norilor am adaugat albastru ultramarin deschis cu alb. In acest fel, ei au devenit mai pufosi, mai tridimensionali. Albastrul acesta ultramarin se pierde in strat transparent peste albastrul cyan din partea de jos, spre orizont. Profunzimea astfel obtinuta este ceea ce ii lipsea cerului. Din punct de vedere cromatic, albastrul ultramarin este mai “cald” decat cel cyan. 
• In planul mijlociu, am intunecat verdele-galbui, si am adaugat cateva mici accente portocalii. Astfel, in intreaga compozitie, cu cat te indepartezi mai mult de la stanci catre castel, cu atat verdele si galbenul devin mai deschise si mai reci.
• Schimbarea majora este insa adaugarea unui strat cu nuante de crem-portocaliu si pamantiu peste partea luminoasa a stancilor din partea stanga.
  Ele sunt mai apropiate, deci trebuie sa atraga atentia mai mult decat restul peisajului. Totusi, privind fotografia de referinta, aceste stanci au un grad de intunecime similar cu nuanta castelului, deci ar trebui folosit un gri mai inchis si nu alb pur. Griul nu este insa cea mai fericita alegere. Daca ne scoatem din minte fotografia de referinta, si incercam sa aducem un plus de culori calde, obtinem o mai buna echilibrare a compozitiei. Privirea incepe sa cuprinda in mod egal stancile si castelul. Portocaliul este complementar cu verdele ierburilor, a muschiului de pe stanci, si in acelasi timp, este mai cald decat galbenul rece al planului indepartat. 

Ti se pare ca am facut si o modificare la castel? Sa stii ca nu! Castelul pare a avea o nuanta mai calda doar ca efect optic al incalzirii stancilor. Iata deci, cum atmosfera intregii picturi se poate schimba prin modificarea nuantei unei singure regiuni. Daca te aflii vreodata intr-un impas si nu stii cum sa continui o pictura, incearca sa-ti imaginezi ce efect va avea o modificare locala asupra perceptiei intregii compozitii.

Atunci cand pictezi dupa o fotografie, sau chiar dupa natura din fata ta, important este nu sa te concentrezi pe a reda cat mai fidel lucrurile, ci pe a transmite ceea ce vrei tu sa transmiti. In momentul in care pictura iti da o stare de bine, si esti multumit de ea, atunci o poti considera terminata. Chiar daca poate te-ai indepartat mult de subiect, de model. Nu o sa stea nimeni sa compare si sa zica: “dar in fotografie stancile sunt gri, nu portocalii, si nici atat de colturoase.” 

Pictura moderna este o stilizare si un joc de culori!