Am decis: de astăzi încep să pictez!
Stând de vorbă cu o parte din cursanții mei și nu numai, mi-am dat seama că pentru fiecare dintre noi există un moment cheie de la pornește aventura picturii. La un moment dat, se întâmplă ceva – o mică sau mare schimbare în modul nostru de viață. Iar acea schimbare declanșeză o pasiune adormită în adâncul nostru: dorința de a crea picturi, și totodată dorința de a ”consuma” picturi. Constatăm că ne place nespus de mult să punem culori de pânză, dar și să vedem cum pictează alții.
În cele ce urmeză vreau să vă prezint astfel de momente cheie în care ne apucăm de pictat. Sunt sigură că unii dintre voi vă veți regăsi: o întâmplare asemănătoare a determinat începutul pasiunii pentru pictură. Eventual, așa cum deseor observ că se întâmplă, este vorba despre o revenire la vechea pasiune pentru pictură.
Sau, poate în cazul vostru a fost vorba despre un cu totul și cu totul alt factor declanșator. Mi-ar plăcea să aflu despre cât mai multe astfel de episoade care ne determină să spunem ”de astăzi încep să pictez”. Acesta sunt o sursă inestimabilă de motivare pentru cei încă nu foarte deciși. De aceea, te rog lasă-mi un comentariu: Ce anume te-a impulsionat pe tine să te apuci de pictură?
Eram in Germania, trimisă pentru o scurtă perioadă de către compania la care lucram. Am intrat într-un magazin, și acolo pe raft, la reduceri, era o carte care te învață cum să pictezi. Am cumparat-o și nu m-am mai dezlipit de ea. Eu pictam și desenam încă din școala generală, dar consider că momentul în care am cumpărat cartea din Germania a fost o cotitură puternică în acest sens. Aflasem din ea lucruri noi, pe care nu le învățasem nicăieri în altă parte. Am realizat că înafara granițelor arta este percepută altfel decât la noi, iar ceea ce a urmat a fost un lung drum prin care a încercat să aduc mai multă vizibilitate artei și la noi în țară. – Laura Mateescu
Mie mi-a plăcut întotdeauna să desenez, însă mi-a fost teamă de această necunoaștere, cum să îmbin culorile, cum să pictez. La începutul lui 2020 (nu eram în țară), tot găsind tot felul de materiale de pictură în magazine, am început să mă uit și pe net să caut tutoriale, și așa am început. Mi-am cumpărat destul de repede o mulțime de pânze și culori, tot ce îmi trebuie și am început să fiu pictor de weekend. Venise și pandemia, nu mai puteam merge niciunde (eram la acea vreme în Austria), nici acasă nu am putut veni 7 luni, timp în care s-a produs acel declic. Acum că am revenit acasă, mi-am înșirat lucrările pe pereți în casă. Vreau însă să învăț mai mult și să lucrez și mai mult, sunt în stare să pictez 10-12 ore doar cu pauză de necesități, nici măcar foame nu mi-e. – Mihaela Grozea
Am început să desenez în 2020 când mi-am rupt piciorul și a trebuit să stau la pat câteva luni. Am început cu desene în creion, am studiat tutoriale pe net, am și citit, mi-am cumpărat o sumedenie de materiale. Au urmat apoi pastelurile și acuarelele. Voiam o treaba serioasă! – Veronica Fetcu
Eram într-un supermarket cu fiul meu și am văzut la promoție pânze și culori acrilice, și, pentru prima dată mi-am exprimat și conștientizat dorința ,,totdeauna mi-am dorit să pictez”. Fiul meu a început să pună în coș panzele și culorile, spunând ,,și ce te împiedică să începi? ” Acesta a fost declicul. Am urmat apoi cursul de pictură PICTURIA , unde am învățat numeroase lucruri tehnice, am urmărit tutoriale de pictură, apoi doar muncă plăcută și relaxantă. Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie: multă liniște, pace interioară, inspirație, multă culoare pe pânză și în viață. – Daniela Botca
M-am refugiat cu Mama (eu am 64 ani iar mama 89) la țară, unde avem o casă cu gradină – de frica covidului – și am reluat preocupările mele artistice, așa că m-am înscris la cursul PICTURIA. De atunci, pictez ori de câte ori îmi permite timpul. – Adriana Caraghiaur
Facand parte dintr-o familie cu 4 copii, posibilitățile financiare limitate i-au împiedicat pe părinții mei sa investească în plăcerea mea de a picta. Cei 5 ani de liceu pedagogic m-au ținut aproape de arta, dar în timpul studenției am abandonat aceasta pasiune. Momentul pandemiei, și renunțarea la fostul loc de munca, m-au adus din nou pe drumul spre cunoașterea aprofundată a artei de a picta. Când pictez, parcă evadez din rutina zilnică și mă încarc cu multă energie pozitivă. Îmi doresc ca aceasta pasiune de a picta să depășească nivelul de hobby. – Cristina Lupchian
Dacă ați citit până aici, și încă nu erați foarte hotărâți în ceea ce privește decizia de a începe o pictură, sunt sigură ce aceste povestioare reprezintă o sursă de inspirație și motivare pentru a lua pensula în mână. Iar dacă deja ați facut pasul cel mare, aștept și povestea voastră în comentarii.
- Secretele Nuanțelor de Gri în Pictură - 17/04/2024
- Alegerea Instrumentelor Potrivite pentru Desenul Portretelor - 05/09/2023
- Tipuri de Hârtie pentru Desen și Cum Alegi Hârtia potrivită - 31/08/2023
- De ce este atât de greu sa desenam portrete? - 28/08/2023
- 5+1 Motive pentru Care Merită Să Pictezi Când Ieși la Pensie - 24/08/2023
- 6 Greseli Frecvente in Desenul si Pictura Portrelor - 21/08/2023
- Modernismul în Pictură: O călătorie către exprimarea liberă a creativității - 16/08/2023
- Cum va influența inteligența artificială arta și artiștii? - 15/08/2023
- Lupta împotriva Burnout-ului Creativ: Cum să-ți recâștigi pasiunea și inspirația - 09/08/2023
- Răsfăț pentru suflet: Reducerea stresului cu terapia prin artă - 04/08/2023
Mulțumesc frumos,pentru toate lecțiile expediate!
Mai vrem și alte răspunsuri.De ce pictam?